Steag folosit de militarii ruși, adus la protestul AUR de la Sibiu de un susținător al lui Georgescu (VIDEO)
18.01.2025 Un steag cu chipul lui Isus Hristos și înscrierile religioase utilizate de militarii ruși în războiul din Ucraina și în cel de-al Doilea Război Mondial a fost adus de un susținător al lui Călin Georgescu la protestul AUR organizat sâmbătă în fața Prefecturii Sibiu. Pe durata manifestării, bărbatul, care spune că este din Botoșani, a scandat și a fluturat drapelul din fața grupului de protestatari, nestingherit de Jandarmerie.
”Dumnezeu este cu noi!Turul 2!”, a fost una dintre lozincile scandate de acesta în timpul protestului.
Bărbatul a declarat că este din Botoșani, de loc, și că îl susține pe Călin Georgescu, candidat indepent la alegerile prezidentiale din 2024, pentru că este ”un om credincios”.
Întrebat despre steagul cu imaginea lui Hristos, aceste a replicat: ”Habar n-aveți!Pentru ce suteți aici?!”.
Steagul militarilor ruși a fost fluturat pe durata întregului protest în fața Prefecturii Sibiu, reprezentanta Guvernului în teritoriu, din partea opusă grupului de protestatari, pentru a avea vizibilitate mai bună, fără nicio restricție impusă de Jandarmeria Sibiu.
Defenseromania.ro a scris recent că steaguri similare au fost ridicate la proteste pro-goergesu în țară.
Apoximativ 350 de persoane au participat sâmbătă la protestul organizat de AUR în fața Prefecturii Sibiu, nemulțumiți de anularea alegerilor și de Guvern.
Pe durata manifestației, o parte din carosabilul din fața Prefecturii Sibiu a fost restricționată, fiind stabilit de Jandarmerie un perimetru restrâns delimitat cu garduri metalice.
Aceeași zonă demilitată de Jandarmerie pentru protestatari a fost destinată pe durata evenimentului și pietonilor, care nu au avut o altă variantă de trecere decât printre manifestanți sau pe carosabil, pe lângă agenții de la Rutieră.
