Tânăr reținut de DIICOT pentru pornografie infantilă și șantaj, după o descindere în Hoghilag
30.01.2026 Un tânăr de 20 de ani din județul Sibiu a fost reținut de procurii DIICOT, acuzat fiind că a folosit imagini pornografice de la o minoră pe care ar fi șantajat-o după ce s-au despărțit. Măsura reținerii a fost luată după o descindere în localitatea Hoghilag, unde locuia tânărul acuzat de pornografie infantilă și șantaj, potrivit unui comunicat a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău.
Potrivit anchetatorilor, victima și agresorul s-au cunoscut pe rețelele de socializare, iar după câteva luni imaginile compromițătoare cu fata au fost trimise la școală.
”Din actele de urmărire penală a reieșit că, începând cu luna iunie 2025, în baza unei relații sentimentale dezvoltată pe rețelele de socializare, inculpatul a determinat o victimă minoră, în vârstă de 17 ani, să îi trimită imagini, foto și video, în ipostaze sexuale explicite.
Ulterior, la refuzul persoanei vătămate de a-i pune la dispoziție alte imagini, de același tip, inculpatul a amenințat-o că în caz contrar va expedia fișierele deja deținute către persoane din anturajul acesteia, cât și la unitatea școlară, fapt pe care l-a și pus în executare în luna noiembrie 2025”, se menționează în comunicatul DIICOT.
După descinderea făcută acasă la agresor, s-au ridicat de către DIICOR dispozitive de stocare a imaginilor compromițătoare.
Sibianul a fost dus vineri la în fața judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.