stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Tânărul care a UCIS femeia din Racovița a fost ARESTAT preventiv; a cerut ințial arest la domiciliu

arest preventiv- sibiu - ucis- omor - femeia - racovita- agresor 15.09.2024
Publicitate
leaderboard

Tânărul de 21 de ani din localitatea Porumbacu de Jos care a ucis o femeie în vârstă de 69 de ani din Racovița, județul Sibiu, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătorii Tribunalului Sibiu au respins cererea formulată de avocatul acestuia de a fi plasat în arest la domiciliu.


Completul de Drepturi si Libertăți a admis propunerea de arestare preventivă a agresorului, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, a dispus arestarea preventivă a ”inculpatului B.D.I., aflat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 14 septembrie 2024 şi până la data de 13 octombrie 2024, inclusiv”.

Totodată, magistrații sibieni au respins cererea de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu formulată la avocatul desemnat din oficiu să-l reprezinte.

El este acuzat de omor calificat și furt calificat, după ce a stangulat-o pe femeie și i-a acoperit gura un căluș, ca să îi dea banii.

”(...) la data de 13 septembrie, în jurul orei 20,00, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului în vârstă de 21 de ani, din Porumbacu de Jos. Cercetările în acest caz sunt continuate”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Elena Welter.


Agresorul - nepot al victimei, împreună cu alte trei persoane, a fost găsit într-o locuință din Sibiu, vineri dimineața, la scut timp după ce o femeia a descoperit corpul victimei.

În timpul audierilor, polițiștii au dispus și examinarea toxicologică a suspecților.

În locuința din Sibiu unde au descins polițiștii au fost găsiți banii pe care agresorul i-a scos de pe cardul victimei, motivul pentru care femeia a fost ucisă fiind jaful.

Victima a fost găsită în data de 13 septembrie, dimineața, de o verișoară care a alertat poliția. Femeia era văduvă și locuia singură în Racovița.

Cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.