Traficul pe Valea Oltului RĂMÂNE BLOCAT până miercuri dimineața din cauza pericolului cisternei cu scurgeri de gaz (UPDATE)
09.12.2025 Circulația mașinilor pe Valea Oltului, închisă de marți după-amiaza din cauza unei cisterne încărcate cu GPL ce prezintă scurgeri, rămâne blocată total până miercuri dimineața iar în județul Sibiu traficul a fost deviat de pe A1 pe DN1, către Brașov, a informat marți seara Inspectoratul Județean de Poliție. TIR-ul cu cisterna care prezintă scăpări cu gaz a fost oprit pe DN7, în apropiere de Călimănești, județul Vâlcea, zona fiind securizată de pompierii militari care acționează cu apă în timpul golirii cisternei pentru a preveni riscul producerii unei explozii.
”Conform datelor transmise de ISU Vâlcea Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, traficul rutier pe DN 7 - Valea Oltului, rămâne închis până mâine dimineață, accesul autovehiculelor fiind interzis pe tronsonul Boița – Județul Vâlcea”, a precizat la solicitarea știrideSibiu.ro Alecsandra Rugaci, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.
Potrivit acesteia, în județul Sibiu, înainte de intrarea pe Valea Oltului, la nodul rutier A1 – DN 7 Boița, polițiștii deviază traficul spre DN 1 Veștem – Brașov.
”Măsura a fost luată pentru prevenirea oricăror incidente care ar putea pune în pericol siguranța participanților la trafic”, a mai adăugat oficialul IPJ Sibiu.
Poliția cere șoferilor să respecte indicațiile agenților de la Rutieră care dirijează circulația și să manifeste prudență.
Rute ocolitoare recomandate șoferilor care nu mai pot tranzita Valea Oltului:
- DN 7 → DN 67 (Budești) → Târgu Jiu;
- DN 7 → DN 64 Drăgășani → județul Olt;
- DN 7 → DN 7CC (Călimănești);
- DN 7 → DJ 658 / DC18 (Bujoreni).
- Sibiu → DN 1 – Brașov.
În timpul intervenției de golire a cisternei, pompierii acționează prin pulverizarea de apă asupra părții superioare a cisternei, pentru a preveni riscul producerii unei explozii.
În ajutorul pompierilor din județul Vâlcea intervin și 13 pompieri din județul Sibiu, cu 3 autospeciale.
UPDATE: În apropiere de miezul nopții, DRDP Craiova a transmis cu privire la blocajul de pe Valea Oltului că ”se estimează reluarea circulației în jurul orei 10⁰⁰, mâine dimineață, 10.12.2025.”.
