stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

ULBS: Două cărți și o lucrare, retrase în urma evaluării anti-plagiat; Rector: Nu vrem să ne implicăm într-o luptă de vânătoare de vrăjitoare (VIDEO)

sibiu - carti retrase- sorin radu- plagiat - vanatoare de vrajitoare- ulbs- etică31.03.2023
Publicitate
leaderboard

Două cărți și o lucrare stiințifică au fost retarse de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, urmare a evalării anti-plagiat, în urma sesizărilor ce fac obiectul raportului Comisiei de Etică pe anul 2022 ce va fi publicat săptămâna viitoare, a declarat vineri, în conferință de presă, rectorul Sorin Radu. El a precizat că ULBS are toleranță zero la plagiat, însă nu dorește ca instituția să fie implicată ”într-o luptă de vânătoare de vrăjitoare”, atâta timp cât odinul de ministru în baza căruia s-a cerut verificarea tezelor nu este clar. Rezervele sunt împărtășite și de cercetătorul Andrei Terian, membru CNATCU, potrivit cărui ”așazisele softuri anti-plagiat nu indică de fapt plagiatul” și necesită muncă cercetare umană amănunțită.

Urmare a ordinului de ministrul, ULBS a achiziționat softuri anti-plagiat și a înființat un birou special, fiind scanate un număr de 1500 de teze de dotorat, până la prezentarea raportului Comisiei de Etică, respectiv aproape toate lucrările publicate până în anul 2016.

”Noi nu vrem să ne implicăm într-o luptă de vânătoare de vrăjitoare. Atâta timp cât nu există niște clarificări. (...). Aș vrea să văd când vom finaliza acest proiect (nr. de verificare), iar până atunci Ministerul Educației poate vine și clarifică ce pot să fac eu cu acest proiect. (...). Ce pot eu să spun este că marți va fi publicat Raportul Comisiei de Etică care a fost aprobat de Senat. În anul 2022 au fost mai multe, au fost 3 sesizări în această direcție. Una era o comunicare venită de la Comisia Națională de Etică de pe lângă Ministerul Cercetării, un caz care a devenit public. Am pus în aplicare, s-a retras cartea, s-a retras cartea din biblioteci și de la editura respectivă. A mai fost un caz unde sunt obligat să păstrez confidențialitatea, unde Comisia de Etică a luat o măsură radicală ca fiind plagiată și a recomandat recorului constuirea unei comisii de analiză care să spună în ce măsură cartea plagiată a costituit grad de relevanță în obținerea ultimului grad didactic. Lucru pe care l-am făcut (...) Aștept să vedem care este soluția acelei Comisii și din punct de vedere legal, pentru că nu am mai avut o asemenea speță, să vedem ce putem face. Știm doar că am hotărât retragerea cărții de la Editura ULBS, am comunicat tuturor bibliotecilor din țară. Avem un proces pe rol pentru că, de regulă se contestă procedural, nu pe conținut. (...) Al treilea caz, o sesizare depusă pentru un titular al ULBS care și-a retras cursul respectiv și și-a asumat acele pasaje. Măsuri luăm”, a declarat rectorul Sorin Radu.



El a precizat că ”toleranța față de plagiat” în mandatul său este zero, însă atâta timp cât cazurile ”sunt semnalate și atâta timp cât avem instrumentele cu care putem acționa”.

Decizia Ministerului Educației de a cere universităților să depisteze plagiatele este considerată una nerealistă, pentru că ordinul în cauză nu oferă instrumente, a avertizat rectorul universității sibiene.

”Este un demers cu totul nerealist ca o universitate să constituie comisii care să verifice teză după teză și raportul generat de softul anti-plagiat. Obligativitatea stabilită prin ordind nu a fost aceasta. Aici este scăparea”, a mai spus Sorin Radu.

Pe lângă bâjbâiala legislativă, care duce și la apariția de procese intentate universității de cei care reclamă lezarea imaginii, o verificare atentă a unei suspiciuni de plagiat necesită muncă umană suplimentară.

Prorectorul Andrei Terian spune că verificarea tezelor cu softuri anti-plagiat nu este relveantă și necesită suplimentar analiză umană de cercetare.

Așazisele soft-uri anti-plagiat nu indică de fapt plagiatul. Ele indică anumite similitudini între documente. Dacă avem de-a face cu un document care a fost publicat astăzi,e clar că similitudinile sunt cu documente mai vechi. Dar, în mometul în care noi analizăm documente publicate în anul 2000, este foarte posibil ca documentele cu care se indică similitudinea să fie de fapt inspirate din acesta. Analiza înseamnă că va fi una foarte minițioasă. Adică noi va trebui să dată fiecare document, să vedem din ce an e, când a apărut pe internet. Cu alt cuvinte, pe lângă analiza aceasta automată, e nevoie de analiză umană, o analiză critică minuțioasă”, a precizat cerectătorul sibian.

Conducerea ULBS a evitat în conferință de presă să precizeze titlurile și autorii cărților retrase în 2022 pe motiv de plagiat, invocând ”protecția datelor personale”.

”Autorii au un instrument simplu- Legea datelor personale, și atunci legea este în favoarea lor. Atâta timp cât cadrul legal nu este clarificat- să spună clar, nu cu interpretări, suntem în această situație care, sigur, poate părea sau chiar e ușor ridicolă.(...) Raportul Comisiei de Etică confidențializază datele. Anunțul făcut de noi pe site nu confidențializau datele”, a mai precizat rectorul ULBS întrebat cum pot afla consumatorii de carte ce tiluri au fost retase urmare a analizei anti-plagiat.

Conducerea ULBS a prezentat, vineri, în conferință de presă, starea ULBS după 3 ani de mandat ai rectorului Sorin Radu.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.