stiridesibiu.ro

Știri de Sibiu > Știri

Un antrenor de taekwon-do din Sibiu oferă copiilor ore de sport prin joacă, pentru îmbunătățirea condiției fizice

Arthur Meizel - antrenor - taekwon-do - Sibiu - Aktiv Kids - ore de joacă  15.05.2025
Publicitate
leaderboard

Arthur Meizel, antrenor de taekwon-do și membru în Comisia de Taekwon-do Kids, oferă copiilor din Sibiu ore desport prin joacă menite să îi ajute la îmbunătățirea condiției fizice. Programul ”Activ Kids ” este un nou concept dedicat dezvoltării armonioase a copiilor și va debuta la începutul lunii iunie, potrivit unui comunicat al Clubului Puma remis StirideSibiu.

Proiectul oferă astfel o alternativă de petrecere a timpului liber copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani, care au tendința să își petreacă tot mai mult timp cu jocurile video sau telefoanele.

”În primii ani de viață, mișcarea joacă un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Activitățile fizice desfășurate sub formă de joc contribuie nu doar la formarea unei posturi corecte și a unui tonus muscular sănătos, ci și la dezvoltarea calităților motrice de bază precum echilibrul, coordonarea, agilitatea și viteza de reacție. Un exemplu de activitate potrivită este circuitul motric, un parcurs cu obstacole adaptat vârstei, ce include sărituri, rostogoliri, mers în echilibru, târâre sau aruncare la țintă. Această formă de mișcare este percepută de copii ca o joacă, ceea ce le menține entuziasmul și dorința de participare, în timp ce își dezvoltă în mod natural abilitățile motrice”, spune Arthur Meizel.

taekwond-do - sibiu - joaca - ore sport

Pregătirea se va face sala Clubului Puma din Sibiu, situată pe Bulevardul Victoriei nr. 42.

Orele se vor derula sub forma unui joc pe parcursul cărora opiii învață să-și controleze mișcările, să-și coordoneze corpul și să interacționeze cu spațiul înconjurător.

În plus, este recunoscut faptul că mișcarea în grup contribuie la dezvoltarea socială și emoțională, încurajând cooperarea, răbdarea și respectul față de reguli, mai spun inițiatorii proiectului.

„Să nu se înțeleagă că îi condiționăm să devină practicanți de taekwon-do. Ei pot alege să facă orice sport, întrucât le formăm abilitățile necesare oricărui copil care vrea să practice atât fotbal, înot, volei sau orice alt sport individual sau de echipă. Cu toții observăm un lucru trist: copiii au ajuns să nu se mai dezlipească de telefoane, să nu se poată îmbrăca fără mama sau tata. În plus, au dispărut jocurile copilăriei, care presupuneau multă mișcare, cum ar fi săritul coardei, cățăratul în copaci, șotronul, „de-a v-ați ascunselea”, fotbalul din spatele blocului. Active Kids vine să suplinească acest lucru într-un mediu sigur, sub supravegherea specialiștilor”, a mai spus antrenorul.

Publicitate Google
Acest site foloseste cookies pentru a imbunatatii experienta cititorilor. Vezi aici Politica de Cookies. Citeste si Politica de Confidențialitate pentru a intelege cum folosim datele personale.