Aeroportul Sibiu după acuzațiile de atingere a demnității persoanelor cu dizabilități; Regretăm orice neplăcere; investigăm în profunzime
05.01.2024 Conducerea Aeroportului Internațional (AIS) Sibiu, acuzată de atingerea demnității persoanelor cu dizabilități și nerespectarea legii de un pasager a cărei soție aflată în scaun cu rotile a trăit momente tensionate în timp ce a fost coborâtă din avion de trei persoane, într-un scaun, pentru că nu a existat echipament mecanizat, a transmis public faptul că regretă orice ”neplăcere” cauzată și că investighează ”în profunzime” situația. Din răspunsul transmis bărbatului care a reclamat problemele și StirideSibiu reiese că firma de handling căreia i-au fost încredințate serviciile - Menzies Aviation, are în dotare și un utilaj mecanizat de tip plaformă, dar cu care nu s-a intervenit însă din obișnuință, având în vedere că nu au mai fost primite astfel reclamații până acum din partea persoanelor transportate în sistemul criticat, a precizat pentru StirideSibiu directorul Marius Gârdea.
Reacția vine după ce Vasile Danalache, cetățean român stabilit în Germania, a reclamat public problemele cu care s-au confruntat el și soția, persoană cu handicap grav locomotor, după ce a sosit la Sibiu, în 26 decembrie, cu o aeronavă Wizz Air.
Aeroportul Sibiu, acuzat de atingere a demnității persoanelor cu dizabilități: ”Soția a fost coborâtă din avion în lacrimi și tremurând”
”Precizăm faptul că informațiile transmise au fost mai mult decât relevante și regretăm orice neplăcere sau inconveniență pe care le-ați suferit, atât dumneavoastră, cât și soția dumneavoastră. Vrem să vă asigurăm că tratăm cu seriozitate fiecare reclamație și suntem determinați să investigăm în profunzime situația pentru a identifica și remedia situația de fapt.În acest sens, reprezentanții companiei care gestionează procesul de handling Menzies Aviation au fost contactați în cursul dimineții de astăzi, atât cu privire la comportamentul personalului angajat, cât și cu privire la inutilizarea echipamentelor corespunzătoare în condițiile în care există disponibilitate pentru două astfel de echipamente în cadrul aeroportului sibian”, a transmis conducerea aeroportului Sibiu.
Mai exact, femeia a fost coborâtă și urcată în avion cu ajutorul unui cărucior special aflat în dotarea firmei de handling, firmă care mai deține însă și o platformă specială pentru același gen de serviciu dar care nu este utilizată frecvent din cauza timpului de intervenție necesar, tarifele fiind aceleași.
Directorul general al Aeroportului Sibiu spune că este pentru prima dată când a fost reclamată calitatea acestor servicii, doar în cursul lunii decembrie fiind peste 100 astfel de cereri onorate.
”În luna decembrie am avut 115 solicitări iar în cursul anului trecut aproximativ 2000 de cazuri pentru transportul persoanelor cu mobilitate redusă și nu am avut nicio plângere. Și s-a folosit același sistem, cu scaun coborât. Este pentru prima dată când ne confruntăm cu o astfel de sesizare. Verificăm de ce nu s-a folosit platforma”, a precizat Marius Gârdea.
Întrebat de ce nu se folosește utilajul existent pentru urcarea și coborârea pasagerilor cu probleme din aeronave, directorul AIS este de părere că, cel mai probabil, este legat de problema timpului avut la dispoziție.
”Pentru utilizarea platformei - acel utilaj invocat de pasagerul nemulțumit, este nevoie de aproximativ 8-10 minute, timp în care se preia, se securizează și se transportă pasagerul, în condițiile în care o companie precum cea cu care a călătorit familia în cauză, are la dispoziție timp de aproximativ 30 de minute pentru toate operțiunile”, a explicat directorul aeroportului.
Adresă de corespondență specială pentru reclamații
Cu privire la restul problemelor semnalate- toalete neaccesibile și lipsa locurilor marcate în zona de așteptate, Aeroportul Sibiu a fost pus în situația de a da asigurări că acestea ”se vor remedierea în cel mai scurt timp”.
Totodadă, în privința lipsei spațiilor de parcare, se reiterează exitența Regulamentului de organizare și funcționare a parcării cu plată a AIS, care prevede existența a unui număr de ”patru locuri marcate pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu dizabilități situate în zona de sud – est a parcării” iar gratuitatea parcării autovehiculului care transportă o persoană cu dizabilități posesoare de card sau legitimație este reglementată.
”Suplimentar celor expuse anterior, vom acorda o și mai mare atenție pasagerilor noștri cu mobilitate redusă astfel o adresă de corespondență dedicată va fi creată până pe data de 10.01 a.c.: prm@sibiuairport.ro pentru a oferi un canal eficient de comunicare pentru sesizarea oricăror aspecte pe acest subiect”, a comunicat AIS.
Românul stabilit în Germania a reclamat problemele de care s-a lovit în timpul experiențelor trăite de sărbători pe Aeroportul Intrenațional (AIS) Sibiu, ”pentru că în România problema accesului, adaptabilității și prezervării demnității persoanelor cu handicap este generalizată, deși din punct de vedere legal avem ”una din cele mai bune legi în domeniu” însă ”neaplicată, nerespectată și necontrolată”.
