Avertizări de temperaturi extreme și vijelii pentru județul Sibiu, până luni
26.07.2025 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă actualizare a prognozei meteo, cu avertizări Cod Galben și Portocaliu de temperaturi extreme și vijelii, valabile pentru județul Sibiu și regiune până luni.
Este COD PORTOCALIU val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat, cu noapte tropicală, de sâmbătă, de la ora 10.00, până duminică dimineața.
”În județele Alba, Sibiu, Mureș, Brașov, Covasna valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură -umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 18...22 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală”, a avertizat ANM.
Tot sâmbătă, de la ora 17.00, până duminică dimineața, este COD GALBEN de instabilitate atmosferică.
”În județele Sibiu și Harghita vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60...70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (în general 2-4 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30 l/mp”, a avertizat ANM.
Duminică revine canicula și se instituie un nou COD GALBEN de val de căldură persistent și disconfort termic ridicat, până luni dimineața.
”Valul de căldură va persista în județele Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Maximele se vor încadra între 33 și 36 de grade, iar minimele între 17 și 20 grade”, a avertizat ANM.
În Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Dobrogei continentale este Cod Roșu de caniculă.
