DIICOT: Membri ai unei rețele internaționale de înșelăciune prin phishing identificați în Sibiu și Vâlcea
25.06.2025 Trei membri ai unui grup infracțional organizat specializat în infracțiuni de înșelăciune prin phishing ce acționau din România și Germania, față de care au fost puse în aplicare 3 mandate europene de arestare, au fost identificați în urma unor descinderi efectuate în Sibiu și Vâlcea. Operațiunea procurorilor DIICOT Vâlcea, în finalul căreia au fost ”ridicate mai multe dispozitive de stocare a datelor informatice”, a fost continuare a unui dosar instrumentat în decembrie 2024, început cu percheziții în județele Vâlcea, Olt și București.
”Activitățile au fost efectuate într-o cauză penală vizând destructurarea unei grupări de criminalitate organizată constituită în vederea săvârşirii infracţiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, fals informatic și înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, toate în formă continuată. Din actele de urmărire penală efectuate, cu sprijinul Eurojust, în cadrul unei echipe comune de anchetă cu autorităţile judiciare din Germania, a reieșit că, în anul 2022, trei persoane ar fi constituit, pe teritoriul României, un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat ulterior și alți membri, scopul fiind obținerea de beneficii materiale importante din săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune”, a comunicat Poliția Română.
Procurorii spun că gruparea vizată de ultimele descinderi, destructurată parțial în decembrie 2024, a folosit metode specifice de phishing prin care ”ar fi preluat controlul asupra a 120 de conturi aparținând unor utilizatori ai unei platforme internaționale de comerț online, care ar fi avut un istoric mare de tranzacții comerciale efectuate fără incidente”.
Membrii rețelei au utilizat conturile de pe rețelele online deținute de victime - cetățeni străini, și au postat anunțuri fictive de vânzare bunuri, care în realitate nu existau.
”În acest mod, ar fi indus în eroare mai multe persoane (cetățeni străini), pe care le-ar fi determinat să vireze, în conturi bancare deschise de către interpuși ai grupării, sume de bani aferente unor produse comandate, dar care în fapt nu ar fi existat”, au detaliat anchetatorii.
În primă etapă, autoritățile române și germane au luat măsuri preventive cu privire la 7 persoane, dintre care 4 sunt cercetate în România și 3 în Germania, măsurile preventive sunt menținute și în prezent, iar ultima intervenție a vizat alte 3 persoane pe numele cărora erau emis mandate de arestare.
”În continuarea cercetărilor, ca urmare a activității de cooperare în cadrul echipei comune de anchetă cu autoritățile germane, au fost identificați alți 3 membri ai grupului infracțional organizat, față de care au fost puse în aplicare 3 mandate europene de arestare, emise de către autoritățile germane”, informat Poliția Română.
Acțiunea DIICOT s-a realizat cu sprijinul Eurojust și a beneficiat de sprijinul Jandarmeriei Române.
