Dumitru Acriș a început repetițiile la Sibiu pentru ”Tatăl”: Distribuția este una foarte promițătoare
18.01.2026 Actorii Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu au început repetițiile pentru un nou spectacol - ”Tatăl”, cu o distribuție ”promițătoare”, a anunțat regizorul Dumitru Acriș în conferința de presă.
”Cât despre <<Tatăl>>, am pornit repetițiile și cred că merg cu dreptul. Îmi doresc din tot sufletul pentru echipa care s-a format – artiști și toată echipa teatrului fără de care nici o montare nu poate să aibă loc, să iasă foarte bun.
Suntem la o etapă deja bună de adunare a spectacolului în scenă și abia așteptăm să trecem dint-un spațiu sfânt în alt spațiu sfânt, pe scândurică, aici, în spatele acestui perete (nr. Sala Mara a TNRS), unde sperăm din toată inima să avem un spectacol bun și puternic pentru că distribuția este una foarte promițătoare”, a spus regizorul în conferința de presă susținută la Sibiu, în contextul premierei în limba maghiară a spectacolului ”Lola Blau”, nedezvăluind însă numele actorului ales pentru rolul principal.
Născut în Republica Moldova și absolvent al celei mai prestigioase școli de teatru din Rusia - Universitatea de Artă Teatrală ”GITIS” din Moscova, Dumitru Acriș predă la Școala de Teatru de la Sibiu, în cadrul ULBS.
Este colaborator al Teatrului Național ”Radu Stanca”, unde a mai montat „Die Meinen / Ai mei” după Maxim Gorki, „Pescărușul” de A. P. Cehov, ”Livada de vișini” de Anton Pavlovici Cehov și ”Lola Blau”, după Georg Kreisler.
Spectacolul de teatru "Tatăl", este realizat după piesa omonimă a dramaturgului francez Florian Zeller, câștigător în 2014 Premiul Molière pentru cea mai bună piesă. Piesa este una tulburătoare și aduce în scenă trăiri generate de pierderea memoriei.
Actrița Emoke Boldizsar scrie istorie cu ”Lola Blau”; Chiriac: Ceea ce face este UNIC
