Marea Cameră a CEDO i-a dat luni câștig de cauză judecătorului Cristi Danileț în cauza Danileț împotriva România (cererea nr. 16915/21) și a decis că autoritățile române au încălcat articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de exprimare, care include dreptul la opinie și la primirea/comunicarea de informații și idei, fără amestecul autorităților publice, potrivit Agerpres.ro.

Cauza s-a referit la o sancțiune disciplinară aplicată judecătorului Cristi Danileț de către Consiliul Superior al Magistraturii după ce acesta a postat două mesaje pe contul său de Facebook.

Curtea observă că sancțiunea disciplinară împotriva reclamantului a reprezentat o interferență în dreptul său de liberă exprimare. Această interferență este reglementată de articolele 99 (a) și 100 (b) ale legii 303/2004, ale cărei prevederi au fost accesibile și formulate cu suficientă precizie pentru a-i permite reclamantului, care era judecător, să-și adapteze comportamentul în consecință. Mai mult decât atât, interfența a urmărit un scop legitim, respectiv menținerea autorității și imparțialității sistemului judiciar.

Un exercițiu de punere în balanță trebuia realizat, cântărind dreptul la libertatea de expresie a judecătorilor și procurorilor, care este garantat ca al oricărui altui individ în conformitate cu articolul 10 al Convenției, față de datoria de discreție, o valoare socială înrădăcinată în obligația etică pentru judecători și procurori de a proteja încrederea publică în sistemul de justiție și făcând astfel parte dintre 'datoriile și responsabilitățile' prevăzute în articolele 10 și 2 ale Convenției.

Examinând postările reclamantului în lumina criteriilor pe care le-a stabilit, Curtea a observat că acesta a participat la o controversă politică prin primul său mesaj, postat pe 9 ianuarie 2019. Existența unei controverse nu a fost totuși, în sine, suficientă pentru a împiedica un judecător sau procuror să-și exprime vederile într-o chestiune de interes public.

Remarcile sale, care se refereau la faptul că ar exista o amenințare la democrația constituțională în eventualitatea că instituțiile publice ar cădea sub control politic, ar putea fi privite ca având drept scop apărarea ordinii constituționale și a independenței continuate a independenței instituțiilor unui stat independent.

Mai mult, în motivările furnizate de autoritățile naționale, nu exista nimic care să indice cum ar putea afirmațiile reclamantului să submineze funcționarea corespunzătoare a sistemului intern de justiție, nici cum ar fi afectate acestea demnitatea și onoarea funcției judecătorești sau încrederea pe care această funcție ar trebui să o inspire.

În ceea ce privește al doilea său mesaj, nu există nicio îndoială că el a privit chestiuni de interes public, respectiv reformele legislative ale sistemului de justiție. Acesta era legat de funcționarea sistemului de justiție, o chestiune care impune un grad înalt de protecție în conformitate cu articolul 10.

În al doilea mesaj al lui Cristi Danileț, expresia românească 'sânge în instalație' a fost principalul factor din spatele autorităților judiciare de a impune o sancțiune împotriva reclamantului. Acestea nu au explicat totuși cum expresia 'a depășit în mod semnificativ limitele decenței intrinseci funcției' deținute de reclamant și de ce a fost atât de gravă încât să necesite sancțiuni disciplinare.

Decizia precizează că utilizarea unui limbaj neclar în remarcile unui judecător sau procuror în social media s-ar putea dovedi problematic. De aceea, ar fi fost preferabil ca reclamantul să utilizeze un limbaj mai clar, care ar fi exclus interpretări multiple. Totuși, se precizează în decizia Marii Camere a CEDO, trebuie observat că referirile la armată din primul mesaj au transmis în mod esențial, într-o formă retorică, temerile sale privind riscul de influență politică asupra instituției.

În absența altor dovezi care să susțină premisa că aplicantul a încercat în vreun fel să incite cititorii să iasă în stradă sau să folosească violența, acele simple referiri la armată, oricât de ambigui par să fie, nu afectează echilibrul necesar între gradul în care reclamantul, în calitate de judecător, poate fi implicat în societate, și nevoia ca el să fie și să fie perceput drept independent și parțial în exercitarea îndatoririlor.

La momentul evenimentelor, se mai notează în decizie, reclamantul nu deținea o poziție de rang înalt în sistemul de justiție și nu era niciun purtător de cuvânt pentru instanța în care activa sau președintele vreunei asociații profesionale. Această circumstanță nu îl lipsea totuși de capacitatea de a-și exprima vederile în cadrul eforturilor sale privind creșterea conștientizării privind respectarea drepturilor omului sau de protecția libertății sale de exprimare în conformitate cu articolul 10 al Convenției, o libertate acordată tuturor judecătorilor și procurorilor atât timp cât limitele ei nu au fost depășite.

Primul mesaj al reclamantului nu privea proceduri judiciare 'în desfășurare' la momentul postării. În plus, remarcile fostului judecător îl al doilea mesaj au fost făcute în contextul unei dezbateri asupra unor chestiuni de interes public, privind reforme legislative ale sistemului judiciar. Acele chestiuni au atras și atenția Comisiei de la Veneția și Comisiei Europene la momentul respectiv, iar autoritățile interne judiciare nu au luat în considerare acest context în evaluarea celui de al doilea mesaj al reclamantului. De aceea, consideră Curtea, mesajul nu a beneficiat de examinarea atentă impusă de circumstanțele cazului.

În ceea ce privește capacitatea în care Danileț a făcut remarcile, el a exprimat o opinie personală, în cadrul eforturilor sale privind creșterea conștientizării privind respectarea drepturilor omului, asupra unor chestiuni legate de funcționarea sistemului de justiție, în timpul unei dezbateri de interes public. De aceea avea dreptul, vorbind la modul general, la mai multă libertate de expresie, se notează în decizia Marii Camere a CEDO.

În concluzie, Curtea consideră că afirmațiile reclamantului din cele două mesaje nu au fost de asemenea natură încât să tulbure echilibrul rezonabil între, pe de o parte, gradul în care reclamantul ca judecător, poate fi implicat în societate pentru a apăra ordinea constituțională și instituțiile statului, și, pe de alta, nevoia ca el să fie și să fie perceput drept independent și imparțial în exercitarea îndatoririlor sale.

Primul mesaj a avut drept scop apărarea ordinii constituționale și menținerea independenței instituțiilor de stat. Al doilea mesaj avea legătură cu funcționarea sistemului intern de justiție. Ambele au vizat chestiuni de interes public și în privința cărora oamenii aveau un interes legitim în a fi informați.

Mai mult, în motivarea furnizată de autoritățile naționale, nu exista nimic care să indice în mod convingător cum remarcile sale au afectat funcționarea corespunzătoare a sistemului de justiție interne și au adus atingere demnității funcției juridice sau încrederii publice pe care o astfel de funcție trebuie să o inspire.

După ce am cântărit interesele diverse aflate în joc și am luat în considerare conținutul și forma fiecăruia dintre cele două mesaje, contextul în care au fost postate, consecințele, poziția reclamantului care le-a postat, natura și severitatea sancțiunilor impuse lui și efectele dătătoare de fiori asupra profesiunii ca întreg, precum și clauzele de protecție împotriva deciziilor arbitrare care îi erau acordate, Curtea a decis că interferența cu libertatea de expresie a reclamantului nu a fost bazată pe motive 'relevante și suficiente' și nu au răspuns unei 'nevoi sociale presante'.

În consecință, a existat o încălcare a articolului 10 al al Convenției. Curtea a decis, cu zece voturi la șapte, ca România să-i plătească reclamantului 9.705,44 euro reprezentând costuri și cheltuieli de judecată.

Ședința publică a avut loc la sediul CEDO din Strasbourg și a fost transmisă în direct pe canalul de YouTube al Curții.

Hotărârea pronunțată de Marea Cameră a CEDO este definitivă și are caracter obligatoriu.