Părintele Petroniu de la Mănăstirea Turnu Roșu a fost ridicat la gradul de arhimandrit; la sărbătoarea hramului
19.08.2024 Părintele Petroniu Tănase, starețul Mănăstirii Turnu Roșu din județul Sibiu, a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Gradul de arhimandrit, cel mai înalt acordat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru activități duhovnicești și administrative deosebite, i-a fost dat duminică de IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, în prezența zecilor de credincioși care au participat la sărbătoarea hramului ”Adormirea Maicii Domnului”.
”Iubiți credincioși, ne-am adunat cu toții aici, la Mănăstirea Turnul Roșu, cum este tradiția de peste 200 de ani, ca în prima duminică după Sfânta Maria să facem hramul Maicii Domnului, adormirii ei. Am prăznuit-o și în 15 august dar iată că, Maica Domnului fiind patroana mănăstirii, stareța mănăstirii și cea care duce rugăciunile dumneavoastră la tronul Preasfintei Treimi, are o bucurie dublă pentru că se sărbătorește de două ori și în 15 și în prima duminică de după.
Vreau să-i mulțumesc în primul rând IPS Laurențiu Streza pentru faptul că m-a recomandat Sfântului Sinod pentru acest mare grad și Sfântului Sinod care l-a aprobat”, a transmis părintele Petroniu Tănase la finalul slujbei.
În semn de apreciere pentru grija pe care o are pentru mănăstirea Turnul Roșu, starețul i-a oferit în dar Mitropolitului Ardealului icoana ”Betlemița” - ”cea mai zâmbăreață dintre toate”.

Situată la aproximativ 3 kilomentri de localitatea Turnu Roșu, pe albia Văii Caselor, în munte, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” a devenit loc de pelerinaj pentru credincioși din toate colțurile țării.
Datează de la 1601, dată ce apare pe un lemn și pe o cărămidă de la vechea mănăstire. A fost dărâmată însă în 1761 de generalul Bucow, la cerera împărătesei Maria Tereza de distrugere a mănăstirilor ortodoxe din Transilvania.

Potrivit documentelor, ar fi fost salvare doar cărțile mănăstirii și un clopot au fost salvate și duse în sat iar în 1850, credincioșii din Turnu Roșu au ridicat pe locul vechii mănăstiri o bisericuță care în 1988 a devenit monument istoric.
In anul 1994 mica manastire a fost sfintita de Antonie Plamadeala, Mitropolitul Ardealului, care l-a numit aici stareț pe parintele Petroniu Tanase.
După racordarea la electricitate și sursa de apa curenta, în 2009 s-a pus piara de temelie a noii mănăstiri, de catre Mitropolitul Ardealului, Laurentiu Streza.
Potrivit basiloca.ro, se povestește că părintele Arsenie Boca, pe vremea când era la Drăgănescu, îi îndemna pe credincioși să meargă să se roage la bisericuța din Turnu Roșu.
